Istoria esperanto: din 1887 până astăzi

Esperanto a fost publicat la 26 iulie 1887, la Varșovia, de Ludwik Lejzer Zamenhof, un medic oftalmolog din Białystok, într-o broșură scurtă în limba rusă, numită astăzi Unua Libro („Prima carte”). În mai puțin de două decenii s-a răspândit prin Europa și dincolo de ea. Primul Congres Mondial de Esperanto a avut loc în 1905, iar Asociația Universală de Esperanto a fost înființată în 1908. Mișcarea a supraviețuit persecuțiilor Germaniei naziste și ale Uniunii Sovietice, a câștigat sprijinul UNESCO în 1954 și 1985 și a găsit o nouă generație pe internet după 2000.

#Cum a început esperanto?

Zamenhof a crescut la Białystok, un oraș de polonezi, ruși, germani și evrei, care adesea nu aveau încredere unii în alții. Ajunsese să creadă că o a doua limbă neutră și ușoară ar putea reduce asemenea ostilitate. Ca adolescent la Varșovia, a lucrat la un proiect de limbă, Lingwe uniwersala, pe care l-a prezentat prietenilor de școală la o petrecere, la 17 decembrie 1878.

În următorii nouă ani l-a revizuit și l-a pus la încercare, mai ales traducând literatură. Despre viața din spatele limbii, vezi L. L. Zamenhof.

#Ce a fost Unua Libro?

Unua Libro a fost primul manual de esperanto. Cenzorul rus a aprobat vânzarea lui la 14 iulie 1887 după calendarul iulian folosit atunci în Imperiul Rus – 26 iulie 1887 în calendarul de azi, sărbătorită acum ca Ziua Esperanto. A fost tipărit la Varșovia de Chaim Kelter și plătit din zestrea logodnicei lui Zamenhof, Klara Silbernik.

Cartea a fost scrisă în rusă și semnată cu un pseudonim, Doktoro Esperanto – „Doctorul care speră”. Cititorii au început curând să numească limba însăși „esperanto”; numele dat de Zamenhof era Lingvo Internacia, „Limba Internațională”. Au urmat ediții în poloneză, germană și franceză în 1887 și o traducere în engleză de Richard Geoghegan în 1889. Cartea conținea o gramatică de 16 reguli – vezi cele 16 reguli.

#Cum s-a răspândit limba înainte de 1905?

Mai întâi încet, apoi repede. În 1888, Zamenhof a publicat o Dua Libro („A doua carte”), iar clubul limbii mondiale din Nürnberg, în Germania – până atunci dedicat limbii rivale volapük – a trecut la esperanto. La 1 septembrie 1889, același oraș a dat prima revistă de esperanto, La Esperantisto.

În 1894, Zamenhof a supus votului cititorilor revistei un set de reforme radicale, pe care aceștia le-au respins. În 1895, La Esperantisto a tipărit traducerea unui text de Lev Tolstoi, iar cenzura rusă a interzis revista. Majoritatea abonaților ei trăiau în Rusia, așa că s-a închis; în locul ei a apărut în Suedia, în decembrie 1895, o nouă revistă, Lingvo Internacia.

După 1900, Franța a devenit centrul creșterii, cu sprijinul oamenilor de știință, al profesorilor și al editorilor precum Hachette.

#Ce s-a întâmplat la primul Congres Mondial din 1905?

În august 1905, 688 de persoane din circa 20 de țări s-au întâlnit la Boulogne-sur-Mer, în Franța, pentru primul Congres Mondial de Esperanto. Au constatat că pot vorbi, dezbate și ține un întreg congres în esperanto, fără interpreți.

Congresul a adoptat Declarația de la Boulogne. Aceasta a făcut din Fundamento de Esperanto (1905) – gramatica, exercițiile și dicționarul de bază ale lui Zamenhof – temelia obligatorie a limbii, pe care nimeni nu are voie s-o schimbe. Cuvinte și forme noi pot fi adăugate, dar nucleul rămâne fix. Această stabilitate este unul din motivele pentru care esperanto și-a supraviețuit rivalii. Congresul a creat și un Comitet Lingvistic, devenit în 1948 actuala Academie de Esperanto.

Graficul numără rădăcinile marcate ca oficiale în dicționarul ReVo. Academia numără „elemente” – rădăcini, afixe, cuvinte mici și cele 11 terminații – și ajunge la circa 5.373; vezi esperanto oficial.

#Cum a crescut mișcarea înainte de Primul Război Mondial?

În octombrie 1907, un comitet al Delegației pentru adoptarea unei limbi auxiliare internaționale s-a întrunit la Paris și a susținut un esperanto reformat numit ido. Autorul lui, care semna „Ido”, a fost dezvăluit în 1908 ca fiind Louis de Beaufront, până atunci un esperantist de frunte; istoricii de mai târziu văd proiectul mai ales ca opera lui Louis Couturat. Ruptura a luat câțiva lideri, dar majoritatea vorbitorilor au rămas cu esperanto.

La 28 aprilie 1908 a fost înființată la Geneva Asociația Universală de Esperanto (UEA), de tânărul jurnalist elvețian Hector Hodler, de profesorul francez Théophile Rousseau și de alții. Doi ani mai târziu, în 1910, Congresul Mondial a trecut Atlanticul pentru prima oară, la Washington, D.C. Zamenhof a fost propus de 14 ori pentru Premiul Nobel pentru Pace între 1907 și 1917, începând cu o propunere a 12 parlamentari britanici. Congresul planificat la Paris în 1914 a fost anulat când a izbucnit războiul. Zamenhof a murit la Varșovia la 14 aprilie 1917, în timpul ocupației germane.

#A examinat Liga Națiunilor esperanto?

Da. Din decembrie 1920, delegații conduse de Iran au propus ca Liga Națiunilor să recomande esperanto. Delegatul francez, Gabriel Hanotaux, s-a opus încă de la prima propunere, din decembrie 1920, văzând în el o amenințare pentru franceză ca limbă a diplomației. Subsecretarul general al Ligii, Nitobe Inazō, a participat ca delegat al ei la Congresul Mondial din 1921 de la Praga și a raportat favorabil.

Un raport al Ligii, Esperanto as an International Auxiliary Language, a ajuns la a treia Adunare, în 1922, care l-a adoptat, dar a trimis chestiunea școlilor unui comitet; acel comitet a refuzat în 1923. Franța interzisese deja esperanto în școlile ei de stat în iunie 1922: profesorilor li s-a spus să nu-l promoveze, iar clădirile școlilor nu puteau fi împrumutate pentru cursuri de esperanto. Anii 1920 au fost totuși un punct culminant: reviste noi, congresul din 1923 de la Nürnberg cu 4.963 de participanți (record până în 1987), asociația muncitorească SAT (înființată în 1921) și, din 1927, Ziua Cărții în Esperanto, la 15 decembrie.

#De ce a fost persecutat esperanto?

Regimurile totalitare vedeau în limba internațională o amenințare. Istoria standard a acestei persecuții, scrisă de Ulrich Lins, se intitulează La danĝera lingvo – „Limba periculoasă”.

• Germania nazistă. Hitler a atacat esperanto în Mein Kampf ca instrument al unei conspirații mondiale evreiești. Grupurile muncitorești de esperanto au fost interzise în 1933, iar în iunie 1936 poliția politică a desființat toate organizațiile de esperanto rămase. Toți cei trei copii ai lui Zamenhof au fost uciși în Holocaust: Adam a fost împușcat la Palmiry în ianuarie 1940, iar Zofia și Lidia au fost ucise la Treblinka în 1942.
• Uniunea Sovietică. La început, esperanto a fost tolerat și chiar încurajat, iar în 1921 a fost înființată o Uniune Sovietică a Esperantiștilor recunoscută oficial. În epurările lui Stalin, liderul ei, Ernest Drezen, a fost arestat în aprilie 1937 și împușcat la 27 octombrie 1937. Activitatea esperantistă a fost practic imposibilă din 1937 până în 1956.

#Ce a hotărât UNESCO despre esperanto?

La 10 decembrie 1954, Conferința Generală UNESCO de la Montevideo a adoptat rezoluția IV.1.4.422–4224. Aceasta a luat act de rezultatele obținute de esperanto în schimbul intelectual internațional și în apropierea popoarelor și a deschis relații consultative între UNESCO și UEA.

În 1985, la conferința ei de la Sofia, UNESCO a adoptat o a doua rezoluție. Ea a felicitat mișcarea pentru centenarul care se apropia și a invitat statele membre să-l marcheze și să încurajeze predarea problemei lingvistice și a esperanto. Congresul centenar de la Varșovia din 1987 a adunat 5.946 de participanți, încă recordul.

#Cum s-a schimbat esperanto după 1945?

UEA și-a mutat sediul la Rotterdam în 1955, unde se află și azi. Esperanto a renăscut în Europa de Est după 1956 și a crescut în afara Europei – în China, în restul Asiei de Est, în America Latină și, mai târziu, în Africa. În 1996, cel de-al 81-lea Congres Mondial de la Praga a adoptat Manifestul de la Praga, șapte principii ale mișcării, precum democrația, drepturile lingvistice și diversitatea lingvistică. Organizațiile moderne s-au conturat în această perioadă.

#Cum a schimbat internetul esperanto?

Internetul s-a potrivit unei comunități răspândite. Repere-cheie:

• 2001 – a fost înființată Wikipedia în esperanto (Vikipedio); în octombrie 2026 avea circa 390.000 de articole.
• 21 decembrie 2002 – a apărut pe internet site-ul gratuit de cursuri lernu!.
• 22 februarie 2012 – Google Translate a adăugat esperanto ca a 64-a limbă.
• 28 mai 2015 – Duolingo a lansat un curs de esperanto pentru vorbitorii de engleză; până în martie 2020, 2,8 milioane de persoane începuseră cursurile sale de esperanto.
• 2017 – aplicația Amikumu a început să conecteze vorbitori de esperanto aflați în apropiere.

Aceste instrumente au adus mult mai mulți cursanți decât orice campanie anterioară, deși majoritatea renunță devreme. Vezi câți oameni vorbesc esperanto.

#Ce se întâmplă acum cu esperanto?

În 2014, Polonia a înscris „limba esperanto ca purtătoare a culturii esperanto” în lista națională a patrimoniului cultural imaterial, iar în 2026 Austria a adăugat cultura esperanto în propriul inventar național. În mai 2023, biblioteca istorică a UEA a fost transferată Bibliotecii Naționale a Poloniei.

Congresul Mondial a ajuns în Africa pentru prima oară în 2024, la Arusha, în Tanzania. Al 110-lea congres s-a ținut la Brno în 2025, iar al 111-lea la Graz, în Austria, în 1–8 august 2026. UEA a anunțat Melbourne, în Australia, pentru 2027.

#Cronologia esperanto

#Întrebări frecvente

#Când a fost inventat esperanto?

Zamenhof a lucrat la el din anii 1870 și l-a publicat la 26 iulie 1887, la Varșovia. Data aceea este sărbătorită ca Ziua Esperanto.

#De ce a creat Zamenhof esperanto?

Voia o a doua limbă neutră și ușoară, care să permită oamenilor din națiuni diferite să comunice ca egali. A crescut la Białystok, un oraș multilingv, unde a văzut cum barierele lingvistice alimentau neîncrederea între comunități.

#A fost vreodată interzis esperanto?

Da. Germania nazistă a desființat toate organizațiile de esperanto în 1936, iar în Uniunea Sovietică activitatea esperantistă a fost reprimată din 1937 până în 1956, esperantiști de frunte fiind împușcați. Imperiul Rus a interzis și prima revistă de esperanto, în 1895.

#A adoptat Liga Națiunilor esperanto?

Nu. O propunere de la începutul anilor 1920 a avut sprijin larg, dar Franța a blocat-o, iar raportul Ligii din 1922 nu a dus la nicio recomandare pentru școli.

#Este esperanto recunoscut de UNESCO?

UNESCO a adoptat rezoluții favorabile esperanto în 1954 și 1985, iar Asociația Universală de Esperanto are relații consultative cu UNESCO din 1954. Esperanto nu este limbă oficială a ONU.

#Surse

• Wikipedia, Unua Libro, History of Esperanto și Declaration of Boulogne; Vikipedio, Unua Libro și La Esperantisto
• Asociația Universală de Esperanto, lista Congreselor Mondiale
• Vikipedio, 1-a Universala Kongreso de Esperanto
• Nobel Prize, arhiva propunerilor: Lazarus Ludwig Zamenhof
• Rezoluțiile UNESCO din 1954 și 1985, text compilat de ILEI; UNESCO Records of the General Conference, 1985
• Léon Bérard, circulara din iunie 1922 despre esperanto în școlile franceze, retipărită în Les Langues modernes, iulie 1922 (copie prin Espéranto-France)
• Wikipedia (de), Deutscher Esperanto-Bund (perioada nazistă); Wikipedia, Ernest Drezen
• Ulrich Lins, La danĝera lingvo (Bleicher, 1988); ediția în engleză Dangerous Language (Palgrave Macmillan, 2016–17)
• Narodowy Instytut Dziedzictwa, Język esperanto jako nośnik kultury esperanckiej (2014); Comisia austriacă pentru UNESCO, Esperanto culture in Austria (2026)
• Google Translate Blog, 22 februarie 2012