Cele 16 reguli ale gramaticii esperanto, explicate

Cele 16 reguli formează partea de gramatică din Fundamento de Esperanto, cartea din 1905 care definește limba. L. L. Zamenhof le-a publicat prima oară în Unua Libro, apărută în limba rusă la Varșovia, la 26 iulie 1887. Împreună, ele cuprind terminațiile, timpurile, pronumele, accentul și câteva principii generale.

Regulile sunt obligatorii, dar nu sunt complete. Declarația de la Boulogne (1905) a făcut din Fundamento un text intangibil: nimeni nu îl poate schimba, deși se pot adăuga cuvinte noi și hotărâri oficiale.

Textul oficial există în franceză, engleză, germană, rusă și poloneză. Există și traduceri în esperanto, dar ele nu fac parte din Fundamento.

#Înainte de reguli: alfabetul

Gramatica începe cu alfabetul de 28 de litere, cu un singur sunet pentru fiecare literă, între care ĉ, ĝ, ĥ, ĵ, ŝ și ŭ. Urmează două observații: ŭ se folosește doar după vocale, iar tipografiile fără litere cu semne diacritice pot scrie ch, gh, hh, jh, sh, u în loc de ele. Ghid complet: alfabetul esperanto.

Vorbitorii de română au mult de câștigat aici: ĉ sună ca „ce/ci” din „ceas”, ĝ ca „ge/gi” din „geam”, ŝ ca „ș”, ĵ ca „j” din „jurnal”, iar c se citește „ț”. Capcana este c: în română „c” înainte de e sau i se citește „ce/ci” (ca în „cerc”), în esperanto însă c este mereu „ț” (cent – „sută”, citit „țent”).

#Părțile de vorbire (regulile 1–8)

#Regula 1: articolul

Există un singur articol, la – articolul hotărât („-ul, -a”), la fel pentru orice gen, număr și caz. Nu există articol nehotărât, deci domo poate însemna „o casă”. Regula permite chiar și începătorilor să omită la la început. Româna pune articolul hotărât la sfârșitul cuvântului („casa”, „băiatul”), esperanto îl pune înainte, ca cuvânt separat. Mai mult: articolul la.

#Regula 2: substantivele

Substantivele se termină în -o, iar pluralul adaugă -j. Există doar două cazuri: forma de bază și acuzativul cu -n. Celelalte raporturi folosesc prepoziții: patro – „tată”, patroj – „tați”, patron – „tată” (complement direct), de la patro – „al tatălui”, al la patro – „tatălui”.

#Regula 3: adjectivele

Adjectivele se termină în -a și primesc -j și -n ca substantivele. Comparația folosește pli – „mai”, plej – „cel mai” și ol – „decât”: pli blanka ol neĝo – „mai alb decât zăpada”. Mai mult: substantive și adjective.

#Regula 4: numeralele

Numeralele de bază sunt unu, du, tri, kvar, kvin, ses, sep, ok, naŭ, dek, cent, mil (1–10, 100, 1000). Numerele mai mari se compun din acestea: kvincent tridek tri – 533. Terminațiile și sufixele formează numeralele ordinale (kvara – „al patrulea”), multiplicative (-obl-), fracționare (-on-) și colective (-op-), iar po arată distribuirea: po kvin – „câte cinci”.

#Regula 5: pronumele

Pronumele personale sunt mi, vi, li, ŝi, ĝi, si, ni, ili, oni. Adăugarea lui -a formează posesivul, mia – „al meu”, iar pronumele primesc -n ca substantivele: min – „pe mine”. Mai mult: pronume.

#Regula 6: verbele

Verbele nu se schimbă niciodată după persoană sau număr. Șase terminații fac toată treaba: -i infinitiv, -as prezent, -is trecut, -os viitor, -us condițional, -u poruncă sau dorință. Șase participii (-ant-, -int-, -ont-, -at-, -it-, -ot-) exprimă sensul activ și pasiv. În română, în schimb, verbul se schimbă după persoană și număr („eu cânt, tu cânți, ei cântă”); în esperanto, mi kantas, vi kantas, ili kantas.

Pasivul este esti plus un participiu pasiv, cu de pentru „de către”: ŝi estas amata de ĉiuj – „ea este iubită de toți”. Textul englez din 1905 numește -us „subjunctive” (în română, „conjunctiv”); astăzi se numește condițional. Mai mult: verbe.

#Regula 7: adverbele

Adverbele se termină în -e și se compară ca adjectivele: mia frato kantas pli bone ol mi – „fratele meu cântă mai bine decât mine”.

#Regula 8: prepozițiile

După prepoziții urmează forma de bază (nominativul): kun la patro – „cu tatăl”. Excepția sistematică este regula 13, în care -n după o prepoziție de loc arată direcția.

#Reguli generale (regulile 9–16)

#Regula 9: citirea

Fiecare cuvânt se citește exact așa cum este scris. Nu există litere mute.

#Regula 10: accentul

Accentul cade întotdeauna pe penultima silabă: fa-mi-li-o, es-pe-ran-to. În română accentul este liber și se învață cuvânt cu cuvânt; în esperanto o singură regulă acoperă toate cuvintele.

#Regula 11: cuvintele compuse

Compusele se formează pur și simplu prin alăturarea cuvintelor, cu cuvântul principal la sfârșit: vaporŝipo – „vapor” (navă cu aburi; vapor- „abur” + ŝip- „navă”). Textul din 1905 marchează părțile cuvintelor cu apostrofuri pentru începători (patr'o), o practică abandonată astăzi. Mai mult: formarea cuvintelor.

#Regula 12: negația

O singură negație pe propoziție este de ajuns. Dacă propoziția conține un alt cuvânt negativ, ne se omite: mi neniam vidis – „n-am văzut niciodată”, mi nenion vidis – „n-am văzut nimic”. Atenție: româna cere negația dublă („nu am văzut nimic”), în timp ce în esperanto ne dispare.

#Regula 13: direcția

Pentru a arăta mișcarea spre un loc, cuvântul primește -n: kie? – „unde?”, kien? – „încotro?”; tie – „acolo”, tien – „într-acolo”; mi iras Parizon – „merg la Paris”. Astăzi al Parizo este mai obișnuit. Mai mult: acuzativul.

#Regula 14: prepoziția je

Fiecare prepoziție are un sens fix. Când niciuna nu se potrivește, se folosește je, care nu are sens propriu: ĝoji je tio – „a se bucura de asta”. Acuzativul fără prepoziție poate înlocui je: ĝoji tion.

#Regula 15: cuvintele străine

Cuvintele internaționale primesc doar ortografia esperanto. Se împrumută doar cuvântul de bază; cele înrudite se formează cu terminații esperanto: teatro – „teatru”, teatra – „teatral”.

#Regula 16: apostroful

Ultimul -o al unui substantiv și -a din la pot fi omise și înlocuite cu un apostrof: de l' mondo – „al lumii”. Astăzi se întâmplă aproape numai în poezie și în cântece.

#Ce lasă deoparte cele 16 reguli

Regulile au fost scrise în anii 1880, în stil tradițional și dintr-o perspectivă europeană. Comentariul din PMEG numește o neînțelegere frecventă ideea că esperanto ar avea doar 16 reguli. Subiecte pe care le ating puțin sau deloc:

• cele 45 de corelative (kiu, tiu, ĉiu…) și sensurile prefixelor și sufixelor, care apar în schimb în dicționarul și în exercițiile din Fundamento;
• ordinea cuvintelor, întrebările cu răspuns da sau nu, formulate cu ĉu și propozițiile cu ke – „că”;
• când se folosește reflexivul si în loc de li sau ŝi;
• acuzativul pentru date și măsuri (lundon – „luni”, du horojn – „două ore”);
• ce timp exprimă participiile, stabilit de Academia de Esperanto prin hotărârile din 1967 și 1989;
• cum sufixele -ig- și -iĝ- transformă verbele din tranzitive în intranzitive și invers.

#Unde găsești gramatica completă

• PMEG (Plena Manlibro de Esperanta Gramatiko) de Bertilo Wennergren: cea mai completă lucrare de referință gratuită, disponibilă online din 1995, scrisă în esperanto. Versiunea 15.5 datează din iunie 2024.
• Fundamento însuși: pe lângă reguli, Ekzercaro (exercițiile) și Universala Vortaro (dicționarul) arată gramatica în uz.
• Hotărârile Academiei de Esperanto: clarificări oficiale, de exemplu despre participii.

#Exemple în propoziții

• La libro estas sur la tablo. – „Cartea este pe masă.”
• Mi vidas du katojn. – „Văd două pisici.”
• La bluaj floroj estas tre belaj. – „Florile albastre sunt foarte frumoase.”
• En la klaso estas dudek tri lernantoj. – „În clasă sunt douăzeci și trei de elevi.”
• Ŝi skribis al mi longan leteron. – „Mi-a scris o scrisoare lungă.”
• Hieraŭ mi laboris, hodiaŭ mi ripozas. – „Ieri am lucrat, azi mă odihnesc.”
• Li kuras rapide. – „El aleargă repede.”
• Ni veturos al la maro per trajno. – „Vom merge la mare cu trenul.”
• Mia avino havas grandan legomĝardenon. – „Bunica mea are o grădină mare de legume.”
• Hodiaŭ neniu venis. – „Azi n-a venit nimeni.”
• La infanoj kuris en la parkon. – „Copiii au fugit în parc.”
• Mi venos je la tria. – „Voi veni la ora trei.”

#Întrebări frecvente

#Are esperanto într-adevăr doar 16 reguli de gramatică?

Nu. Cele 16 reguli sunt nucleul oficial, dar ele lasă deoparte ordinea cuvintelor, corelativele, folosirea lui si și multe altele. Gramaticile complete, precum PMEG, au sute de pagini.

#Cine a scris cele 16 reguli și când?

L. L. Zamenhof, creatorul limbii esperanto. Au apărut prima oară în Unua Libro în 1887 și au devenit parte din Fundamento de Esperanto în 1905.

#Se pot schimba cele 16 reguli?

Nu. Din 1905, de la Declarația de la Boulogne, Fundamento nu poate fi modificat. Academia de Esperanto poate adăuga cuvinte și emite hotărâri, dar nu poate rescrie regulile.

#Există o versiune oficială în esperanto a celor 16 reguli?

Nu. Textele oficiale sunt în franceză, engleză, germană, rusă și poloneză. Traducerile în esperanto, de pildă cea din PMEG, nu au statut oficial.

#Surse

• Fundamento de Esperanto și gramatica sa în engleză – Akademio de Esperanto
• Gramatiko en la Fundamento, cu comentarii – PMEG
• Participoj (hotărârile din 1967 și 1989) – Akademio de Esperanto
• Apostrofo: uzo normala – PMEG
• Fundamento de Esperanto, Unua Libro, Plena Manlibro de Esperanta Gramatiko – Wikipedia
• Gramatica limbii esperanto – Wikipedia